To be free…

 

 

Mi-au placut vecinii noi de vizavi din ziua in care am descoperit ca asculta Janis Joplin. Dar intr-o seara de vara, prin geamurile larg deschise, mi-a navalit in casa muzica Phoenix-ilor. Atat de tare incat aveam impresia ca se vor sparge toate geamurile…. din curtea lor se auzea muzica. Se mutasera pe o strada de oameni cu bani si fite, cu vecini politicosi dar distanti, unde nu se fac o multime de lucruri, pentru ca, pur si simplu, nu se face… iar ei ascultau Phoenix la maxim… i-am iubit.

Mi-era dor sa ascult Janis Joplin. Imi aduce aminte de studentia petrecuta la Cluj. Ce tineri eram…si cum credeam ca totul ne apartine… lumea era ingusta si trista, iar noi eram nemuritori. Acum cred altceva. Ca adevaratele “revolutii” nu le faceam atunci, ci acum. Atunci luptam cu dusmani imaginari. Acum luptam cu un sistem care acapareaza, care plafoneaza, care ucide speranta si visul. Si fiecare zi in care ne dam seama ca suntem vii, ca nu ne-a pierit sclipirea din privire, ca putem inca spera si visa, este o victorie impotriva sistemului.   

 

Cantec de Ziua Independentei

Il prefer pe acesta. Pentru ca exprima sentimente pe care mi-as dori sa le avem cu totii fata de tara noastra.

Joan Baez alaturi de sora ei intr-un concert din 1972 sustinut la inchisoarea Sing Sing.

Viva mi patria!

Va salut prieteni!

Sunt datoare cu cateva felicitari si multumiri, pentru ca s-au intamplat diverse lucruri in timp ce eu „alegeam bobul de neghina“

De dimineata, m-am infiintat conform obiceiului pe blogul lui Vania si aflu ca se muta in casa noua, adica pe wordpress. Vania, in mod normal, ar trebui sa iti fac un cadou de casa noua, dar ma indoiesc ca te-ar incanta niste lumanari parfumate, blide ornamentale si alte chestii feng-shui ce se obisnuieste sa se ofere in dar in asemenea situatii. Asa ca iti doresc succes, inspiratie si sa te simti bine in noua casa!

 

Crina se…. muta si ea si sarbatoreste sase luni de activitate sustinuta pe blogul propriu dar si pe al altora. Ca sa nu mai vorbim de sprijinul pe care il ofera cand altii au momente mai proaste. Si daca nu tine cu frumosul, satmareanca noastra draga stie sa puna si piciorul in prag.  Felicitari Crina!

 

 

 

Constantin Gheorghe si Mordechai – doi domni ale caror bloguri le urmaresc de ceva timp. A devenit un obicei sa citesc zilnic postarile de pe blogurile lor si dialogurile pe care le poarta unul cu altul.  Imi place combinatia de inteligenta, cultura, umor, sarcasm si razvratire pe care acestea le contin. De scurt timp m-au adaugat in blogrollul lor. Le multumesc! Nu stiu daca meritam asta, dar le multumesc foarte mult.

Fonduri europene pentru agricultura. Cine le acceseaza?

Motto: “La omul sarac nici boii nu trag.”

 

La mai mult de un an de la aderarea la UE, Romania are in sfarsit cateva organisme care se ocupa de managementul fondurilor post-aderare. Pentru ca am avut oarecum tangenta cu accesarea fondurilor Sapard, am fost extrem de curioasa sa vad cum functioneaza accesarea fondurilor post-aderare. Si m-a interesat mai ales acordarea sumelor din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala, pentru ca acesta e un domeniu care doare, si doare rau de tot, in Romania. Cred ca impresia generala a oamenilor din zona rurala – sau impresia care li s-a creat - este ca aceste fonduri sunt niste sume de bani, care nu trebuie returnate si care pica, asa, ca o minune cereasca, in ograda taranilor si ii ajuta sa se dezvolte cat de cat. Fals. Fondurile europene – asa cum e conceputa acordarea lor – practic, nu pot fi accesate decat de catre cei care au deja o situatie financiara stabila, aproape prospera si care, in treacat fie spus, s-ar descurca si fara acesti bani. Cei care sunt saraci, vor ramane saraci, pentru ca intregul context, conditiile de eligibilitate, procedura concreta de accesare a fondurilor le este defavorabila. Si o sa explic imediat de ce.

Am intrat pe site-ul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) si am citit ghidul solicitantului de fonduri nerambursabile pentru Axa 1, masura 121 “modernizarea exploatatiilor agricole”. Are 47 de pagini. Nu stiu, cand l-au scris, pentru cine l-au gandit. Daca l-au conceput pentru angajatii din Ministerul agriculturii, din APDRP, din directiile agricole judetene si alte directii, autoritati si institutii create pentru buna si trainica implementare a Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), e acceptabil. Daca l-au pus pe site-ul acela in ideea de a fi consultat de catre cei 4 milioane de tarani care practica agricultura de subzistenta pe ca. 65% din suprafata agricola a tarii, atunci e o problema. Pentru ca taranul roman (nu o sa spun fermierul roman, pentru ca, in opinia mea, atata timp cat in Romania se mai face agricultura cu plugul tras de boi, avem tarani si nu fermieri), in primul rand, nu are calculator si internet, iar in al doilea rand nu va intelege nimic din documentul acesta, pentru ca e complicat si foloseste un limbaj mult prea specializat.

Sa vedem ce spune ghidul. Trecem peste introducere si ajungem la definirea persoanelor care pot solicita aceste fonduri: “Beneficiarii eligibili sunt fermierii definiti conform PNDR ca fiind persoane fizice sau juridice, care practica in principal activitati agricole, a caror exploatatie este situata pe teritoriul tarii, are o dimensiune egala sau mai mare de 2 UDE […]”.

Super, dar ce naiba e aia UDE???? Gasesc intr-o nota de subsol urmatoarea explicatie: „Unitatea de dimensiune economica (UDE) reprezinta unitatea prin care se exprima dimensiunea economica a unei exploatatii agricole determinate pe baza marjei standard a exploatatiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 euro”. Mda, foarte explicit, ce sa zic. Caut in continuare si gasesc pe undeva, prin Planul National de Dezvoltare Rurala, explicat ceva mai simplu ca UDE reprezinta valoarea productiei agicole in echivalent a 1200 euro. Productia agricola anuala probabil, ca asta nu mai scrie. Prin urmare, eligibili ar fi cei care au o productie agricola anuala de ca. 4800 euro.

Dar sa vedem concret, ce presupune documentatia pentru accesarea fondurilor, cat de complicat este si cat de multi bani e necesar sa fie cheltuiti pentru a obtine aceste fonduri. Pentru ca asta nu prea spune nimeni: pricipiul de baza al finantarii nerambursabile este acela al rambursarii cheltuielilor efectuate in prealabil de catre beneficiar. Si ca sa poti face aceste cheltuieli trebuie sa ai acesti bani. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca din fonduri nerambursaile se finanteaza doar o parte a proiectului (care variaza de la domeniu la domeniu, dar cota nu depaseste in principiu 75% din valoarea totala a proiectului).

Documentatia care trebuie intocmita cuprinde un studiu de fezabilitate  sau memoriu justificativ, copie a bilantului anual, care trebuie sa fie pozitiv (deci asa cum spuneam si in introducere, solicitantul trebuie sa aiba o firma stabila si rezultate financiare pozitive din activitatea sa), acte de proprietate ale imobilului pe care urmeaza sa se desfasoare investitiile, avize de mediu, certificate de urbanism, documente referitoare la contul bancar, certificate fiscale, caziere judiciare, grafice de rambursare  a eventualelor credite bancare aflate in derulare, avize fitosanitare, certificate constatatoare de la Registrul Comertului si alte si alte documente a caror eliberare costa timp si bani. Ca sa poti face aceste cheltuieli, trebuie sa ai acesti bani si sa nu contezi ca aceste cheltuieli vor fi acoperite prea curand din fonduri nerambursabile, pentru ca platile se fac in transe, in termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de plata, insotita de toate documentele justificative.

Exista, evident, si posibilitatea primirii unui avans in vederea demararii investitiei, avans care poate fi de maxim 20% din valoarea eligibila nerambursabila, dar, pentru plata acestuia, solicitantul trebuie sa prezinte o scrisoare de garantie bancara la nivelul a 110% din suma solicitata. Si de aici lucrurile devin interesante, pentru ca o scrisoare de garantie bancara de restituire avans este asimilata cu un credit si e nevoie sa fie acoperita cu garantii, la nivelul a 120% din valoarea scrisorii de garantie. Daca valoarea proiectului e relativ mica, se presupune ca bunurile proprii ale taranului ar putea acoperi necesarul de garantii, dar daca valoarea proiectului e mare, deci implicit si cea a avansului si valoarea scrisorii de garantie, atunci e posibil ca aceste garantii sa nu fie suficiente. Se stie ca in momentul de fata locuintele din mediul rural si terenurile agricole nu sunt cotate foarte bine si de altfel bancile sunt relativ reticente in a lua in garantie astfel de imobile, pentru ca sunt foarte greu de valorificat, in cazul unei executari silite. Pe de alta parte, emiterea unei scrisori de garantie bancara implica un dosar separat care trebuie aprobat de catre banca si din nou…cheltuieli: taxa de evaluare a garantiilor, prima de asigurare daca e vorba de o cladire, taxa notariala pentru inscrierea ipotecii in favoarea bancii, comisionul de emitere a scrisorii de garantie. Iar toate aceste cheltuieli nu sunt eligibile si ca atare nu pot si deduse din fondurile nerambursabile. 

In concluzie, accesarea acestor fonduri nu este la indemana oricui, ci numai a celor care au atins un nivel de dezvoltare acceptabil si doresc sa se dezvolte in continuare. Exista insa un set de masuri de tranzitie care se aplica noilor state membre UE si care vizeaza categoriile defavorizate de agricultori. In Romania sunt ca. 4.256.000 de exploatatii agricole, din care peste 90% sunt ferme de subzistenta, iar ca 9% sunt ferme de semi-subzistenta, adica exploatatii care produc in principal pentru consumul propriu dar care si comercializeaza o parte din productia realizata. Programul National de Dezvoltare Rurala prevede acordarea unor ajutoare sub forma unei sume fixe, de 1500 euro /an/ferma, pe termen de 5 ani, dar aceste ajutoare banesti sunt destinate numai fermelor de semi-subzistenta, pentru celelalte “neexistand posibilitati reale de restructurare”. Pe de alta parte, se scrie in PNDR, “cum nu este de asteptat ca numarul de fermieri care vor depune cerere de sprijin sa fie mai mare de un sfert din totalul beneficiarilor potentiali, aceasta abordare este considerata cea mai realista”, si fonduri sunt prevazute concret pentru ca 76.000 de ferme. De ce se presupune ca numarul cererilor va fi atat de mic? Pentru ca oamenii nu stiu, nu sunt informati, pentru ca nu vor reusi sa intocmeasca un plan de afaceri? Pai, n-ar trebui atunci sa ii informam si sa ii sprijinim?

Nu contest ca exista o logica a acestor decizii, dar nu inteleg care e strategia ministerului pentru fermele de subzistenta. Pentru ca, din cum este conceput PNDR, rezulta ca problema fermelor de subzistenta va ramane nerezolvata, diferentele intre categoriile de ferme se vor adanci, iar taranii care se zbat in prezent in saracie vor ramane la fel de saraci. Si vreau sa cred ca nu se va aplica solutia “Sohatu” chiar peste tot in tara asta. Pentru ca in satul Sohatu, in judetul Calarasi, se va dezvolta in urmatorii 15 ani un imens proiect imobiliar in plin camp si, fericiti sa obtina niste bani, taranii isi vand pamantul intr-o veselie. Cu 10.000 euro pe hectar.

 

“Bad hair day” mood

Tuturor acelora, care, intr-un fel sau altul, ati avut o zi proasta.

 

 

 Se spune ca, lunea, nici iarba nu creste. Nu stiu, daca si de sarbatori e tot asa, dar azi a fost o zi cam fara noima la serviciu.

 

Apatie totala, toata lumea buimacita de somn, fara chef si fara vlaga…vaicareli din cauza exceselor culinare, ceva ingrijorari printre fete despre posibile kilograme in plus si, in rest, liniste. Nu suna telefonul. Nu suna telefonul????!!!!! Asta e ceva nou. Imi iau o cafea, verific inboxul, rezolv cateva maruntisuri … ok, and now what? E frig, dar ce mai conteaza, am racit deja…centrala e oprita, aparatul de aer conditionat s-a  stricat si nu ma pot astepta sa il repare cineva exact azi….asa ca imi mai iau o cafea, asta macar este calda si ma asez iar la birou. Colega incepe sa imi povesteasca, din nou, despre niste oameni deosebiti – normal, toti oamenii din povestile ei sunt deosebiti – , o familie de medici, care cheltuiesc tot venitul numai pe calatorii. Bravo lor. Dar sper ca nu imi va spune ca s-au dus si astia in Cuba, pentru ca m-am saturat ca toata lumea sa mearga in Cuba, numai eu nu. Ma enerveaza, de fapt, ca pe unii nici nu ii intereseaza Cuba. Nici nu se duc propriu-zis in Cuba. Se duc in rezervatia pentru turisti Varadero. Iar in loc de Varadero poate fi orice….Tenerife, Maldive, Cancun sau Tanzania. Dar, pe de alta parte, ce-s ei de vina ca eu nu ma impachetez odata sa ma duc. Sunt mai rau decat aia in „Asteptandu-l pe Godot“. Mergem? Mergem. Si? Si nimic. …asa, ce zice? …. niste oameni minunati…si-au luat bilet de avion si s-au dus la un concert fado. Se uita la mine: “In Portugalia”. “Mersi”, ma gandesc, “credeai ca nu stiu?!” Ok, contez pe ea sa imi transmita impresiile alora despre Portugalia si sunt aproape convinsa ca n-o sa scap de aceste detalii si ma apuc sa „rasfoiesc“ ziare pe internet….dobanda BNR, evolutia Euro…nu, macar astazi sa nu mai aud de astea….ia sa vedem, presa locala. Tribuna. De mult timp nu am mai citit eu Tribuna…..

 

Si iata ce am gasit. Savurati si voi. N.I Dobra e un vechi gazetar sibian. Scrie la Tribuna dinainte de-a ma naste eu. Si imi place cum scrie.

 

 

 

Iarba verde, verde, de-acasa… 

 

Mult mi-a placut Tom Jones, cu minunatele lui cantece The Green Grass of Home si Delilah din anii…. secolului trecut. De aceea, cu riscul de a fi etichetat ca “expirat”, nu ma misca sentimental nicio melodie, fie ea live ori play-back, cantata astazi la tv.  Asa cum nu ma impresioneaza defel casele, vilele, bungalow-urile, cabanele, pe care ni le prezinta niste domnisoare cu ţâţe mari si decolteuri adanci la emisiuni, precum Constructie si design, Caminul de cinci stele si Totul despre casa mea. In opinia mea, casa trebuie sa fie “cuibul” in care te simti bine, ocrotit de relele lumii, impreuna cu toti ai tai, o ambianta intima si calda. Or, ce ne arata designerii de astazi sunt niste şuri sofisticate, in care spatiul este “optimizat”, formele sunt “armonizate”, iar culorile “se integreaza ansamblului”.
Bucataria secolului XXI trebuie sa fie un fel de laborator, in care totul este robotizat, iar “gospodina” cand ajunge acolo - accidental - nu are decat sa actioneze niste manete, sa apese niste butoane si mancarea e gata. Sufrageria seamana cu un acvariu imens, corcit cu o sera gen Codlea, dormitoarele (!) - fiindca nu mai e la moda ca barbatul sa doarma in acelasi pat cu femeia, pentru ca nu-i…. igienic - arata ca rezervele spitalicesti, iar baile nu pot fi lipsite de jacuzzi si bideu de import… Am intrat si eu in casa unui imbogatit post-revolutie: antreul semana cu incinta garii - larg, inalt, cu pardoseala din gresie si stalpi de sustinere de marmura - o scara in spirala ducea spre “living”, unde era amenajat un bar, cu tot ce presupune acesta - sticle cu bauturi felurite, pahare agatate pe-o stinghie, automat pentru cafea etc. - o masuta rotunda, joasa, fotolii ca pentru insi cu picioarele amputate si-o fatuca zambareata, cu sort alb si cordeluta, gata sa ne serveasca. Nimic nu-ti sugera ca te afli intr-o casa de oameni normali, cu tabieturi, care dimineata nu-si dau rand la WC, la amiazi mananca in bucatarie, iar seara  se intalnesc in acelasi pat dublu, primit la nunta…

Vedeti de ce-mi place Tom Jones si nu-l sufar pe Freddie Mercury.

 

 

Hristos a inviat!

                              

 

Radacini

Pe bunicii paterni nu i-am cunoscut prea bine. Au murit pe cand eu eram destul de mica. Am fost, in schimb, extrem de legata de bunicii materni, pe care i-am avut intotdeauna langa mine. Am fost un copil caruia ii placeau povestile, iar cel mai drag imi era sa o ascult pe bunica spunandu-mi povestea vietii ei – o ascultam de fiecare data captivata, era istoria unui veac, redata insa intr-un alt registru. Am vazut de curand casa ei parinteasca de la Rasinari. A fost pentru prima data cand intram in ea. Nu semana cu cea despre care imi vorbea bunica, trecusera atatia ani, iar casa purta acum amprenta actualilor proprietari, doar o inscriptie intr-un colt mai amintea de cei care traisera candva aici: P.M. 1956 – initialele bunicului meu si anul in care renovasera casa. Sunt un om crescut exclusiv la oras, nu mi-am petrecut niciodata vacantele de vara la tara, dar iubesc Rasinariul si simt cu tot sufletul ca radacinile mele sunt in acest sat de munte de la poalele Paltinisului.  

 

 

 

Am fost in Sambata Floriilor la Rasinari la cimitir. Era o zi frumoasa, cu un soare bland si am zabovit ceva mai mult decat de obicei. Am ocolit biserica, am trecut pe langa mausoleul mitropolitului Andrei Saguna si am zambit in sinea mea amintindu-mi cat de frica imi era, cand eram copil, de cei doi lei de la intare care mi se pareau ca sunt vii si dorm…e incredibil cate personalitati a dat acest sat de munte de-a lungul timpului… Pe un obelisc de granit e trecut numele familiei Popovici Barcianu. Sapte generatii de preoti carturari, memorandisti, diplomati si academicieni s-au succedat timp de 200 de ani in familia Barcianu, incepand cu preotul si scriitorul Sava Popovici Barcianu. Alaturi de mormantul Barcienilor e monumentul parintilor si fratelui lui Octavian Goga, iar langa el sunt doua pietre roase de vreme pe care de abia se mai distinge ici colo cate un cuvant scris cu litere chirilice…doar pietrele astea au mai ramas, ele sunt singurele urme, singurele marturii ale unui veac care a trecut, un veac de lupta pentru afirmarea identitatii romanilor din Transilvania.

 

Descopar pe morminte nume care apar in povestea bunicii si prenume care astazi nu se mai intalnesc. In ziua in care am vizitat casa strabunicilor, am intalnit copii pe care ii cheama Melita, Ricky, Carla….

 

        

 

Imi place costumul popular romanesc din Marginime, cu frumusetea lui simpla si sobra in alb si negru. Imi plac cantecele pastoresti si o ador pe Lucretia Ciobanu.

  

                    

 

“Este tipul femeii ar­de­lence, mandre, cu coloana vertebrala, ceea ce nu prea se mai intalneste des. Un om cu sufletul nepatat. Un om minunat.”

 

 

Si pentru ca am spus ieri ca va voi face un dar, iata-l: doine si jiene din Marginimea Sibiulu - Lucretia Ciobanu si Junii Sibiului. Vi le daruiesc cu drag tuturor.

 

 

“Codrule batranule”

http://www.trilulilu.ro/JamesBond/5000fac01c4e0d

 

“Bate vantu-n Curmatura”

 

 

Si in final, o frumoasa sibianca pe care Doamna muntilor a ales-o  sa duca mai departe acest repertoriu: Gabriela Tuta - “De dor, bade, si de drag”

let’s give peace a chance

Am schimbat header-ul blogului. Va ramane asa o luna de zile. In semn de protest. Protest, care, evident, nu va interesa pe nimeni si care nu va avea niciun efect. Lucrurile nu se schimba peste noapte. Stiu. Dar asta nu ma opreste sa sper, sa vreau, sa ma opun…

 

 

Suntem in Saptamana Patimilor, iar pe mine ma sperie cata violenta vad in jur. Iar violenta nu inseamna doar agresiune fizica. Am vazut violenta pe bloguri, e violenta in sport, e violenta in scoli, in trafic, iar eu lucrez intr-un mediu cu incredibil de multa violenta verbala si emotionala si, nu de putine ori, o duc cu mine acasa…suntem tot mai putin umani…e aproape firesc sa nu ne mai spunem nimic bun, sa ne “lovim“ unii pe altii, sa atacam chiar si inainte de a fi atacati, pentru ca viata e dura si trebuie sa luptam ca sa supravietuim. Cu ce pret?

 

 

 

wild horses

imi plac caii salbatici. sunt frumosi, mandri si … liberi.

Executaaa-rea!

- Alo, sa traiti dom’ capitan. Sunt plutonier Popescu,  gruparea mobila 6, permiteti sa raportez: suntem in zona Timpuri Noi. Un grup de aproximativ 50 de persoane desfasoara activitati suspecte in hala Flaros. Au iesit si intrat de mai multe ori in incinta carand diverse lucruri cu ei.

- Cum arata?

- Suspectii? Dom’ capitan, cum sa zic, ca aia ce ii adunam de prin parcuri si boscheti: nepieptanati, cu cercei in nas, atarna hainele pe ei, niste derbedei, ce mai. Una e vopsita roz.

- Nu aia, desteptule. Crezi ca de moda imi arde mie acum? Lucrurile, ce le carau. Ce sunt? Cum arata ?

- Pai, aveau cutii cu vopsele si niste cartoane mari.

- Ahaaa!!! Fac afise anti-NATO! Nenorocitii, vor sa iasa in strada! N-avem noi destule probleme oricum. Sa ii pazim pe aia, sa le pazim nevestele, la care le trebuie sa vada parade de moda si sa se plimbe ba la muzeu, ba la concert ….astia lipseau acum.

- Dom’ capitan, ce facem? 

- Pe dracu’ facem! Nu stiu. Ramaneti pe pozitii. O sa primiti ordine. Pana atunci nu miscati unul de acolo. Stati cu ochii pe ei sa nu faca naibii ceva ca ne zboara seful al mare pe toti. Ai auzit?

- Da, sefu’. Am inteles, sa traiti. 

………………… 

- Popescule!

- Da, sa traiti. Domnule capitan, raportez : Au mai iesit unii din hala si aia de la Flaros nu le-au mai dat voie sa intre.

- Foarte bine, Popescu, asculta aici.

- Da, sefu’.

- In zece minute primiti intariri. Jandarmi si echipaje de la SSPIR. Cand ajung, intrati peste ei in hala. Ii saltati si ii duceti la sectie. Inteles? Rapid, fara prea multe vorbe. Pe care misca, il caftiti.

- Si ce le spunem?

- Le recitati din Minulescu. Ce sa le spui?! Nimic, ma, te crezi in filme americane? Daca misca, le puneti catuse. In duba si la sectie. Clar? Executarea! Hai, va miscati rapid si cu talent. Sa vada aia de la summit de ce ordine si disciplina suntem in stare.

                                                      ~~

Acesta e un scenariu ipotetic al desfasurarii evenimentelor in data de 2 aprilie. Varianta adevarata nu cred ca o stie nimeni. Poate politia, dar nu vrea sa o faca publica. Purtatorul de cuvant al Politiei capitalei a raspuns, intrebat fiind de ce tinerii au fost dusi la sectie incatusati la maini si la picioare, ca: “ referindu-ma strict la proceduri, nu eu sunt cel care dispune in acest sens.” Adica ce ati vrut sa spuneti, domnule Christian Ciocan? Pentru ca eu, cu mintea mea putina, nu pot pricepe cum un purtator de cuvant, care este intrebat “de ce?” isi vara capul in nisip, disperat, si raspunde in genul “lasati-ma in pace, nu sunt eu vinovatul.” 

Ceea ce este cat de cat clar e ca: un grup de aproximativ 50 de persoane – romani si straini – au inchiriat cu acte in regula hala Flaros pentru…aici, avem variante - cate surse, atatea variante despre tot ce s-a intamplat -, si anume: organizarea unui workshop,  a unei petreceri sau desfasurarea de “activitati de muzica si poezie”.

Cum s-a ajuns de la faza asta la sosirea jandarmilor si a trupelor SSPIR nu se stie exact. Cert e ca au venit, i-au luat pe sus, au urlat ca niste lei in turbare: “Presa, pe trotuarul celalalt!”, i-au bagat pe tineri in dube si i-au dus la sectie unde i-au batut. Poate nu pe toti, dar pe unii cu certitudine. Unul dintre ei era aranjat atat de bine la fata (!), incat abia mai vedea si sa nu imi spuna nimeni ca s-a dat singur cu capul de pereti, asa, pentru amuzament.

Problema e ca acesti pusti n-au facut nimic. Ca nu erau niste ingeri, ca puteau iesi in strada sa faca scandal, sa sparga vitrine, sa incendieze te miri ce si sa rupa florile proaspat plantate…posibil. Dar nu vom sti niciodata.  La momentul acela,  – miercuri, 2 aprilie, ora 14 – nu facusera NIMIC ilegal, care sa justifice o asemenea actiune in forta. In afara, poate, de lovirile invocate de paznicul de la Flaros. Care loviri l-au zapacit atat de tare, incat, la fata locului, nu a putut identifica agresorii si a fost nevoie sa fie dusi toti la sectie pentru a se cerceta mai bine. Asta a spus-o tot domnul Ciocan.  

Ceea ce cred e ca autoritatilor le este atat de frica sa nu se intample naibii ceva la summitul asta, incat sunt in stare sa bata mar pe orice tembel care face cine stie ce aiureala si care lasa impresia ca ar periclita buna desfasurare a evenimentului.

Si daca nu credeti, haideti sa vedem care a fost declaratia domnului Puiu Hasoti: ”Discutia este de ce nu s-a intervenit mai agresiv, pentru ca ar fi mai bine sa facem o nedreptate, decit sa ingaduim o dezordine.” 

Nu cred ca mai e nevoie de vreun comentariu. De fapt, ba da, azi e ziua Jandarmeriei romane. Sa traiasca!