Inactivitatea strategica sau Ce isi poate permite Nokia, iar statul roman, nu

Conceptul de comunicare publica exista in America inca de la 1770, fiind introdus de catre Samuel Adams, considerat parinte al Revolutiei americane si precursor al relatiilor publice, si care a demonstrat, ca o minoritate politica care apeleaza la intrumente ingenioase de mobilizare a opiniei publice  - si ma refer la actiunile care au precedat Declaratia de independenta din 1776 -,  poate avea succes.  Peste aproape un secol si jumatate, in 1906, Ivy L. Lee – un alt relationist american - era solicitat sa rezolve conflictele, devenite cronice, intre patronatele si sindicatele din industria miniera americana si astfel aparea o notiune noua in domeniul relatiilor publice – comunicarea de criza.

De atunci, a mai trecut un secol si, totusi, in Romania conceptul de comunicare de criza este ceva necunoscut. Orice PR-ist care se respecta stie ca, atunci cand ai o problema in interiorul organizatiei, care iti poate afecta imaginea si credibilitatea in randul publicurilor, trebuie sa reactionezi prompt, ferm si pe cat posibil de transparent. Doua situatii exista care permit inactivitatea strategica, adica lipsa oricarei reactii, chiar si in conditii de criza – atunci cand situatia este generata de catre un factor lipsit de credibilitate sau cand organizatia este atat de puternica si de stabila, incat isi poata permite sa ignore orice atac.

Si acesta este cazul Nokia. Decizia patronilor concernului finlandez, de a inchide fabrica de la Bochum si de a lasa 2300 de angajati fara loc de munca, a determinat reactii foarte violente din partea societatii germane. S-au organizat mitinguri de protest, s-a instigat la boicotarea produselor Nokia in Germania, presa germana a prezentat cazuri disperate de familii care au ramas pe drumuri, s-a scris si despre Romania in termeni mai putini laudativi. Cea mai recenta reactie a fost cea a organizatorilor Targului de carte de la Frankfurt, care au decis sa retraga Finlandei invitatia de a fi oaspete de onoare la editia din 2011 a targului si sa o acorde Islandei. Si cu toate astea reactiile concernului Nokia au fost foarte putine. Niciun PR-ist de la Nokia nu a iesit sa spuna nimic, sa incerce sa aplaneze conflictele, sa gestioneze criza. De ce? Pentru ca isi pot permite luxul de a nu spune nimic. Nokia este lider mondial in domeniul telefoniei mobile, cu o cota de piata de ca. 40 %, vanzarile, profitul, actiunile Nokia se afla pe un trend ascendent si nu exista niciun motiv de ingrijorare. Relocarea fabricii in Romania, la Jucu, va determina marje bunicele prin faptul ca se vor plati salarii mult inferioare celor din Germania. Nokia este o concern urias, iar un astfel de concern ia decizii strategice pe criterii de rentabilitate si din nu din ratiuni sentimentale. Punct. Iar pozitia lor este prea stabila si avansul fata de concurenti este prea mare, pentru ca tensiunile legate de inchiderea fabricii de la Bochum sa aiba vreun efect. Asa ca isi permit sa stea, sa nu zica nimic si sa astepte ca tensiunile sa se rezolve cu timpul, de la sine.

Nu acelasi lucru se poate spune despre statul roman, care se remarca prin incetineala, balbe, ezitari de fiecare data cand ar trebui sa ia pozitie clara si ferma pe vreo chestiune. Au fost tensiuni in Italia, in urma cazului Mailat. Au trecut zile pana cand autoritatile romane sa se dezmeticeasca si premierul sa faca o vizita acolo. Au existat acuzatii fata de statul roman in cazul Nokia, exista in permanenta atacuri din partea conducerii Republicii Moldova si alte si alte chestiuni. Suntem un stat care dispune de un aparat, de o structura de institutii care realizeaza obiectivele de politica externa, care ar trebui sa promoveze si sa apere imaginea tarii in exterior. Si asa imaginea Romaniei nu este una grozava. Nu ne putem permite sa stam nepasatori atunci cand actiunile sau declaratiile unor institutii, organizatii sau state straine dauneaza imaginii tarii. E nevoie sa explicam, sa argumentam, sa ne aparam punctele de vedere, sa comunicam. Pentru ca, pur si simplu, nu avem incotro.