Cadoul de la Viena

Am primit saptamana trecuta un cadou. Ma amuzam, numindu-l “cadoul de la Viena”, pentru ca persoana, care mi-l daruise, tocmai se intorcea din capitala Austriei, dar cadoul meu era de fapt din Cluj. Il cumparase, il dusese la Viena si la intoarcere mi l-a oferit. Stia, cu siguranta, ca ma voi bucura mai mult decat daca mi-ar fi adus bomboane de ciocolata.

Am primit o carte micuta, rosie, pe care scrie Ernesto Che Guevara – Jurnal pe motocicleta. Asa ca mi-am petrecut sfarsitul de saptamana facand ceea ce imi place mai mult si ce imi pare, in ultimul timp, un lux – sa stau in pat si sa citesc. Am citit-o toata, aproape pe nerasuflate, cu o placere imensa, cu placerea unui om pasionat de tot ce tine de spatiul latinoamerican si am descoperit aceeasi vigoare, aceeasi pofta si bucurie de viata, aceeasi prospetime si naturalete aproape de salbaticie, ce caracterizeaza popoarele latinoamericane si pe care le gasesc in muzica si cinematografia lor.

Jurnalul e captivant, Che povesteste concis, dar cu sensibilitate si ai impresia ca il insotesti pe acele drumuri prafuite din America de Sud, in acea aventura pe motocicleta, hotarata spontan de doi tineri medicinisti – Che Guevara si Alberto Granado –, al caror singur gand era sa exploreze lumea: “Vocatia noastra, adevarata noastra vocatie, era sa ne deplasam etern pe drumurile si marile lumii. Mereu curiosi, cercetand tot ce ne trecea prin fata ochilor, adulmecand fiecare coltisor, dar numai cate putin – fara sa prindem radacini niciunde si neramanand destul ca sa vedem dincolo de suprafata lucrurilor.” 

Si, totusi, lipsurile, foamea si frigul indurate in calatorie de acesti doi semivagabonzi cu diplome de medici, saracia cumplita pe care o gasesc in Chile, dar si generozitatea si solidaritatea acelor oameni, tragedia poporului incas, coloniile de leprosi pe care le viziteaza, umilintele indurate de indieni din partea albilor, frustrarile metisilor, renegati de ambele rase, tristetea satelor miniere si frumusetea Anzilor…toate acestea le schimba celor doi perspectiva asupra vietii si il determina pe Che sa exclame: “suntem cu totii, o sigura rasa mestizo, care, din Mexic, pana la Stramtoarea Magellan, vadeste similitudini etnografice remarcabile. Astfel, intr-o incercare de a ma dezbara de provincialismul limitat, propun sa cocnim pentru Peru si pentru o America Latina Unita.” 

Iar la finalul calatoriei, Che stia ca devenise altceva, ca nu mai era un copil al mediului sau, stia ca atunci cand marele spirit care ne ghideaza viata va despica omenirea in doua jumatati antagonice, el va fi de partea oamenilor.