Radacini

Pe bunicii paterni nu i-am cunoscut prea bine. Au murit pe cand eu eram destul de mica. Am fost, in schimb, extrem de legata de bunicii materni, pe care i-am avut intotdeauna langa mine. Am fost un copil caruia ii placeau povestile, iar cel mai drag imi era sa o ascult pe bunica spunandu-mi povestea vietii ei – o ascultam de fiecare data captivata, era istoria unui veac, redata insa intr-un alt registru. Am vazut de curand casa ei parinteasca de la Rasinari. A fost pentru prima data cand intram in ea. Nu semana cu cea despre care imi vorbea bunica, trecusera atatia ani, iar casa purta acum amprenta actualilor proprietari, doar o inscriptie intr-un colt mai amintea de cei care traisera candva aici: P.M. 1956 – initialele bunicului meu si anul in care renovasera casa. Sunt un om crescut exclusiv la oras, nu mi-am petrecut niciodata vacantele de vara la tara, dar iubesc Rasinariul si simt cu tot sufletul ca radacinile mele sunt in acest sat de munte de la poalele Paltinisului.  

 

 

 

Am fost in Sambata Floriilor la Rasinari la cimitir. Era o zi frumoasa, cu un soare bland si am zabovit ceva mai mult decat de obicei. Am ocolit biserica, am trecut pe langa mausoleul mitropolitului Andrei Saguna si am zambit in sinea mea amintindu-mi cat de frica imi era, cand eram copil, de cei doi lei de la intare care mi se pareau ca sunt vii si dorm…e incredibil cate personalitati a dat acest sat de munte de-a lungul timpului… Pe un obelisc de granit e trecut numele familiei Popovici Barcianu. Sapte generatii de preoti carturari, memorandisti, diplomati si academicieni s-au succedat timp de 200 de ani in familia Barcianu, incepand cu preotul si scriitorul Sava Popovici Barcianu. Alaturi de mormantul Barcienilor e monumentul parintilor si fratelui lui Octavian Goga, iar langa el sunt doua pietre roase de vreme pe care de abia se mai distinge ici colo cate un cuvant scris cu litere chirilice…doar pietrele astea au mai ramas, ele sunt singurele urme, singurele marturii ale unui veac care a trecut, un veac de lupta pentru afirmarea identitatii romanilor din Transilvania.

 

Descopar pe morminte nume care apar in povestea bunicii si prenume care astazi nu se mai intalnesc. In ziua in care am vizitat casa strabunicilor, am intalnit copii pe care ii cheama Melita, Ricky, Carla….

 

        

 

Imi place costumul popular romanesc din Marginime, cu frumusetea lui simpla si sobra in alb si negru. Imi plac cantecele pastoresti si o ador pe Lucretia Ciobanu.

  

                    

 

“Este tipul femeii ar­de­lence, mandre, cu coloana vertebrala, ceea ce nu prea se mai intalneste des. Un om cu sufletul nepatat. Un om minunat.”

 

 

Si pentru ca am spus ieri ca va voi face un dar, iata-l: doine si jiene din Marginimea Sibiulu – Lucretia Ciobanu si Junii Sibiului. Vi le daruiesc cu drag tuturor.

 

 

“Codrule batranule”

http://www.trilulilu.ro/JamesBond/5000fac01c4e0d

 

“Bate vantu-n Curmatura”

 

 

Si in final, o frumoasa sibianca pe care Doamna muntilor a ales-o  sa duca mai departe acest repertoriu: Gabriela Tuta – “De dor, bade, si de drag”