“Bad hair day” mood

Tuturor acelora, care, intr-un fel sau altul, ati avut o zi proasta.

 

 

 Se spune ca, lunea, nici iarba nu creste. Nu stiu, daca si de sarbatori e tot asa, dar azi a fost o zi cam fara noima la serviciu.

 

Apatie totala, toata lumea buimacita de somn, fara chef si fara vlaga…vaicareli din cauza exceselor culinare, ceva ingrijorari printre fete despre posibile kilograme in plus si, in rest, liniste. Nu suna telefonul. Nu suna telefonul????!!!!! Asta e ceva nou. Imi iau o cafea, verific inboxul, rezolv cateva maruntisuri … ok, and now what? E frig, dar ce mai conteaza, am racit deja…centrala e oprita, aparatul de aer conditionat s-a  stricat si nu ma pot astepta sa il repare cineva exact azi….asa ca imi mai iau o cafea, asta macar este calda si ma asez iar la birou. Colega incepe sa imi povesteasca, din nou, despre niste oameni deosebiti – normal, toti oamenii din povestile ei sunt deosebiti – , o familie de medici, care cheltuiesc tot venitul numai pe calatorii. Bravo lor. Dar sper ca nu imi va spune ca s-au dus si astia in Cuba, pentru ca m-am saturat ca toata lumea sa mearga in Cuba, numai eu nu. Ma enerveaza, de fapt, ca pe unii nici nu ii intereseaza Cuba. Nici nu se duc propriu-zis in Cuba. Se duc in rezervatia pentru turisti Varadero. Iar in loc de Varadero poate fi orice….Tenerife, Maldive, Cancun sau Tanzania. Dar, pe de alta parte, ce-s ei de vina ca eu nu ma impachetez odata sa ma duc. Sunt mai rau decat aia in „Asteptandu-l pe Godot“. Mergem? Mergem. Si? Si nimic. …asa, ce zice? …. niste oameni minunati…si-au luat bilet de avion si s-au dus la un concert fado. Se uita la mine: “In Portugalia”. “Mersi”, ma gandesc, “credeai ca nu stiu?!” Ok, contez pe ea sa imi transmita impresiile alora despre Portugalia si sunt aproape convinsa ca n-o sa scap de aceste detalii si ma apuc sa „rasfoiesc“ ziare pe internet….dobanda BNR, evolutia Euro…nu, macar astazi sa nu mai aud de astea….ia sa vedem, presa locala. Tribuna. De mult timp nu am mai citit eu Tribuna…..

 

Si iata ce am gasit. Savurati si voi. N.I Dobra e un vechi gazetar sibian. Scrie la Tribuna dinainte de-a ma naste eu. Si imi place cum scrie.

 

 

 

Iarba verde, verde, de-acasa… 

 

Mult mi-a placut Tom Jones, cu minunatele lui cantece The Green Grass of Home si Delilah din anii…. secolului trecut. De aceea, cu riscul de a fi etichetat ca “expirat”, nu ma misca sentimental nicio melodie, fie ea live ori play-back, cantata astazi la tv.  Asa cum nu ma impresioneaza defel casele, vilele, bungalow-urile, cabanele, pe care ni le prezinta niste domnisoare cu ţâţe mari si decolteuri adanci la emisiuni, precum Constructie si design, Caminul de cinci stele si Totul despre casa mea. In opinia mea, casa trebuie sa fie “cuibul” in care te simti bine, ocrotit de relele lumii, impreuna cu toti ai tai, o ambianta intima si calda. Or, ce ne arata designerii de astazi sunt niste şuri sofisticate, in care spatiul este “optimizat”, formele sunt “armonizate”, iar culorile “se integreaza ansamblului”.
Bucataria secolului XXI trebuie sa fie un fel de laborator, in care totul este robotizat, iar “gospodina” cand ajunge acolo – accidental – nu are decat sa actioneze niste manete, sa apese niste butoane si mancarea e gata. Sufrageria seamana cu un acvariu imens, corcit cu o sera gen Codlea, dormitoarele (!) – fiindca nu mai e la moda ca barbatul sa doarma in acelasi pat cu femeia, pentru ca nu-i…. igienic – arata ca rezervele spitalicesti, iar baile nu pot fi lipsite de jacuzzi si bideu de import… Am intrat si eu in casa unui imbogatit post-revolutie: antreul semana cu incinta garii – larg, inalt, cu pardoseala din gresie si stalpi de sustinere de marmura – o scara in spirala ducea spre “living”, unde era amenajat un bar, cu tot ce presupune acesta – sticle cu bauturi felurite, pahare agatate pe-o stinghie, automat pentru cafea etc. – o masuta rotunda, joasa, fotolii ca pentru insi cu picioarele amputate si-o fatuca zambareata, cu sort alb si cordeluta, gata sa ne serveasca. Nimic nu-ti sugera ca te afli intr-o casa de oameni normali, cu tabieturi, care dimineata nu-si dau rand la WC, la amiazi mananca in bucatarie, iar seara  se intalnesc in acelasi pat dublu, primit la nunta…

Vedeti de ce-mi place Tom Jones si nu-l sufar pe Freddie Mercury.

 

 

7 Răspunsuri sa ““Bad hair day” mood”

  1. Mă gândesc să-mi fac concediu-n Cuba… Sau în Tanzania.

  2. Pe tine te iert, sa stii. Nu vreau sa se supere Natasa chiar de ziua ei :)

  3. Dacă îmi place Freddy Mercuristu se cheamă ca-s ghei ? Sigur nu. Cât despre Cuba… mi-e frică de insule. E o frică aparte, pe care nu o ştiu explica. Şi e şi mai bine să o las neexplicată.

  4. CHE companera Mioara te saluta UNGURU am trecut ca sa comentez aceasta postare.UNGURU ar vrea ca sa mearga in vacanta si in Cuba ,dar si in timp in vacanta in Cuba,in locatia Golful Porcilor respingerea invaziei americane din Cuba(vise iluzii utopii).Despre muzica comentez nu-mi prea place Tom Jones ,dar imi place Freddie Mercury si formatia QUEEN au un song ,,the greath pritender “ marele prefacut ,Parafrazez si scriu,,O yes I am a great pritender“CHE companera Mioara te saluta UNGURU

  5. Lunea nu creste iarba, dar sambata ce are? :) Io nu vreau Cuba, prefer mai pe aproape. Europa, esti a mea! :)

  6. O fi bine şi-n Europa, dacă zice Crina… Totuşi, Cuba, ah! Sau Tanzania… Cine-a văzut odată Arusha (Tanzania) n-o mai uită!

  7. Mioara Spune:

    Mordechai, evident ca nu inseamna ca esti gay. Mi-a placut articolul lui Dobra ca de altfel multe alte feature-uri pe care le scrie de peste 30 de ani in Tribuna sibiana. M-a surprins insa si pe mine referirea la Mercury si m-a iritat comparatia, nu avea nicio continuitate cu restul ideilor, dar e textul lui….asa ca l-am postat integral.

    Chiar Vania, cine a vazut Arusha? tu? atunci va trebui sa ne povestesti…. :)

    Crina, am muncit azi toata ziua si am scris si un cearsaf de articol care nu foloseste nimanui, ca aceia pe care i-ar interesa chestiunea, nu au net. In momentul de fata ar fi binevenite si Baile Ocna Sibiului. Dar Cuba ramane un vis, pe care o sa-l transform insa in realitate. mai intai Cuba si apoi America de sud :) ….si pe urma scriu un jurnal de calatorie, pe care il vor citi nepotii..eventual :)

Lasă un Răspuns