To be free…

 

 

Mi-au placut vecinii noi de vizavi din ziua in care am descoperit ca asculta Janis Joplin. Dar intr-o seara de vara, prin geamurile larg deschise, mi-a navalit in casa muzica Phoenix-ilor. Atat de tare incat aveam impresia ca se vor sparge toate geamurile…. din curtea lor se auzea muzica. Se mutasera pe o strada de oameni cu bani si fite, cu vecini politicosi dar distanti, unde nu se fac o multime de lucruri, pentru ca, pur si simplu, nu se face… iar ei ascultau Phoenix la maxim… i-am iubit.

Mi-era dor sa ascult Janis Joplin. Imi aduce aminte de studentia petrecuta la Cluj. Ce tineri eram…si cum credeam ca totul ne apartine… lumea era ingusta si trista, iar noi eram nemuritori. Acum cred altceva. Ca adevaratele “revolutii” nu le faceam atunci, ci acum. Atunci luptam cu dusmani imaginari. Acum luptam cu un sistem care acapareaza, care plafoneaza, care ucide speranta si visul. Si fiecare zi in care ne dam seama ca suntem vii, ca nu ne-a pierit sclipirea din privire, ca putem inca spera si visa, este o victorie impotriva sistemului.