“Be who you are and say what you feel because those who mind don’t matter and those who matter don’t mind.” 

“There’s no place like home”

de Gabi Tudor

In seara asta mi-e pofta de aberatii.
Ma gandesc, cum ar trebui sa fie traita viata in sens contrar?
Pentru inceput ar trebui sa pornim la drum murind, astfel trauma finalitatii capata un sens mai frumos o data ce e depasita.
Asadar, te trezesti intr-un pat de spital si apreciezi faptul ca starea ta se imbunatateste zi dupa zi.
Apoi te externeaza pentru ca stai bine cu sanatatea, si prima chestie pe care o faci e sa fugi la posta ca sa-ti ridici pensia, dupa care te bucuri de ea asa cum poti tu mai bine, cu conditia sa nu fie ciopartita de vreun Jack Spintecatoru’.
Intre timp, creste puterea ta, corpul tau se amelioreaza, ridurile dispar.
Deci, vei incepe sa lucrezi, iar in prima zi sefii iti vor darui un ceas de aur.
Muncesti patruzeci de ani pana cand vei fi prea tanar ca sa fii exploatat in mod corespunzator si te retragi din viata profesionala.
Atunci te duci dintr-o petrecere in alta, bei, joci, faci sex si te pregatesti sa incepi studiul.
Dupa care, incepi scoala, te joci cu prietenii, fara obligatii si responsabilitati, pana cand devii un bebe.
Cand esti suficient de mic, te strecori intr-un loc pe care oricum l-ai cunoscut foarte bine pe parcursul vietii.
Ultimele noua luni ti le petreci plutind seren si pasnic intr-un loc incalzit cu room service si multa afectiune, fara ca cineva sa te mai deranjeze…
…si la final lasi aceasta lume printr-un orgasm!

De la Carlos Gardel….

…la Gotan Project

m-am intors ieri de la bran si tot timpul am avut un astfel de cer deasupra…as fi vrut ca drumul sa nu se mai sfarseasca…